Nr.143/22.04.2013
ROMANIA
AVIZ
referitor la iniţiativa legislativă a cetăţenilor privind
revizuirea Constituţiei României
Analizând iniţiativa legislativă a cetăţenilor privind
revizuirea Constituţiei României, formulată de un comitet de
iniţiativă în baza prevederilor Legii nr. 189/1999 privind exercitarea
iniţiativei legislative de către cetăţeni, republicată, şi transmisă de
împuternicitul comitetului de iniţiativă, cu adresa înregistrată la
Consiliul Legislativ sub nr.R475 din 25.03.2013,
CONSILIUL LEGISLATIV
în temeiul art.2 alin.(l) lita) din Legea nr.73/1993, republicată şi art.46(3)
din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ,
precum şi al art.3 alin.(2) din Legea nr. 189/1999, republicată,
Avizează negativ iniţiativa legislativă, pentru următoarele
considerente:
1. Prezenta iniţiativă legislativă a cetăţenilor are ca obiect de
reglementare revizuirea Constituţiei României, republicată, fiind
formulată în temeiul art.150 din Legea fundamentală.
Conform Expunerii de motive, intervenţiile legislative propuse
vizează, în principal, următoarele aspecte:
-instituirea unui Parlament unicameral compus din maxim 300
de parlamentari;
-instituirea unui număr de maxim 2 mandate pentru toate
funcţiile elective;
-participarea la vot obligatorie;
-stabilirea zilei naţionale pe data de 9 Mai, precum şi stabilirea
ca imn naţional al României a melodiei „Trăiască România, Trăiască
Tricolorul”;
-afirmarea faptului că România este continuatoarea de drept a
Daciei şi a statului naţional şi unitar constituit în anul 1918;
-o reală şi completă separaţie şi independenţă a puterilor în stat,
prin alegerea de către popor a conducătorilor autorităţilor
fundamentale şi a tuturor magistraţilor.
Prin obiectul său de reglementare, iniţiativa legislativă se
încadrează în categoria legilor constituţionale, fiind incidente
prevederile art. 151 din Legea fundamentală.
2. Constituţia reprezintă baza întregului sistem juridic al unui
stat şi trebuie să aibă un caracter vizionar pentru a răspunde cerinţelor
şi necesităţilor actuale şi viitoare care apar în evoluţia unui stat, ea
reflectând stadiul dezvoltării şi modernizării societăţii. Prin
Constituţie sunt reflectate interesele tuturor cetăţenilor unui stat,
imprimându-i, astfel, o valoare supremă ce determină respectul de care
trebuie să se bucure Legea fundamentală.
în Constituţia unui stat democratic sunt consacrate principiile
vieţii economice, sociale, politice şi juridice care îşi au corespondent
în valorile fundamentale pe care statul le promovează şi le apără.
Ca atare, Constituţia unei ţări reglementează aspectele cele mai
importante şi generale ale ordinii juridice ale societăţii, principiile şi
liniile directoare, formulate într-un limbaj concis, sobru, accesibil şi
previzibil, fară detalierea unor aspecte care să încarce inutil normele
constituţionale, aspecte ce vor fi reglementate în detaliu în legislaţia
subsecventă.
Constituţia reglementează, printre altele, principiile generale de
organizare a statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale
ale cetăţenilor, precum şi autorităţile publice fundamentale.
Forţa juridică a Constituţiei este supremă, fapt ce o situează în
vârful ierarhiei izvoarelor dreptului şi impune regula conformităţii
întregului sistem legislativ cu dispoziţiile ei.
în acest context, semnalăm că prezenta iniţiativă cetăţenească
conţine ipoteze juridice care nu se corelează cu reglementările Uniunii
Europene şi cu tratatele internaţionale la care România este parte,
cuprinde norme contradictorii cu reglementările constituţionale
rămase nemodificate şi excede cadrul reglementării fundamentale,
învestite cu forţă juridică superioară, printr-o serie de norme care nu
au caracter de principiu sau de generalitate şi care nu trebuie să se
regăsească la nivelul Legii fundamentale, astfel cum se va reliefa în
cele ce urmează.
3. Referitor la textul propus la pct.2 pentru art.2 alin.(l),
precizăm că excluderea posibilităţii exercitării suveranităţii naţionale
de către popor prin organele sale reprezentative, prevăzută în
prezent de textul Legii fundamentale, are ca efect instituirea unui
regim de suveranitate populară. Aşa cum se subliniază în doctrină1,
una dintre principalele consecinţe ale acestei concepţii asupra
suveranităţii este aceea că, „întrucât poporul este titularul
suveranităţii, iar suveranitatea nu poate fi alienată, democraţia trebuie
să se realizeze direct (iniţiativa legislativă populară, veto legislativ
popular, referendum etc.)”. Fundamentarea exercitării suveranităţii de
stat în aceşti termeni face însă imposibilă calificarea Parlamentului
drept „organ reprezentativ suprem al poporului român”, aşa cum se
/V
prevede în art.61 alin.(l) din Constituţie, rămas nemodificat. In plus,
principiul suveranităţii populare nu este dus la ultimele lui consecinţe
prin proiect, întrucât, cu excepţia unei legi organice care ar urma să fie
adoptată prin referendum (art.3.2 alin.(3), astfel cum este propus la
pct.5), adoptarea legilor rămâne o atribuţie a Parlamentului.
4. Norma propusă la pct.3 pentru art.3 alin.(1.1) nu poate fi
acceptată, întrucât acordarea posibilităţii cetăţenilor străini şi
apatrizilor ca, în anumite condiţii, să poată dobândi dreptul de
proprietate asupra terenurilor este necesară ca urmare a faptului că
România este stat membru al Uniunii Europene cu drepturi şi
obligaţii depline, motiv pentru care ţara noastră trebuie să respecte
reglementările Tratatelor Uniunii Europene, inclusiv pe aceea
referitoare la asigurarea liberei circulaţii a persoanelor (art.45 din
Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene). Această posibilitate a
fost acordată prin Legea de revizuire a Constituţiei din anul 2003.
Precizăm că, analizând respectiva normă, Curtea Constituţională, în
Decizia nr. 148/2003, a subliniat următoarele: Integrarea României în
Uniunea Europeană presupune respectarea dispoziţiilor acquisului
comunitar privitoare la libera circulaţie a capitalurilor, la drepturile
cetăţenilor europeni de a investi şi de a dobândi bunuri în condiţii de
egalitate cu cetăţenii români. Curtea Constituţională observă că
posibilitatea realizării acestor obiective este îngrădită de dispoziţiile
art.41 alin. (2) teza finală din Constituţia României, prin care se
interzice cetăţenilor străini şi apatrizilor să dobândească dreptul de
proprietate asupra terenurilor. Pentru înlăturarea acestei interdicţii şi
1 Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Ion Deleanu, Florin Vasilescu, Antonie Iorgovan. Ioan Vida, Constituţia
României - comentată şi adnotată, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1992, pag. 15
3
pentru instituirea unor garanţii ale dreptului de proprietate privată se
propune modificarea art.41. Prima modificare vizează denumirea
articolului, în sensul că, în locul denumirii "Protecţia proprietăţii
private", se propune sintagma "Dreptul de proprietate privată". Cea
de-a doua modificare vizează chiar alin.(2) al art.41. In noua
redactare proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal
de lege, indiferent de titular, iar cetăţenii străini şi apatrizii pot
dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în
condiţiile rezultate din aderarea la Uniunea Europeană şi din alte
tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de
reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin legea organică, precum şi
prin moştenire legală. Curtea Constituţională constată că sunt
înscrise în această nouă redactare suficiente garanţii constituţionale
pentru exercitarea acestui drept în conformitate cu interesul general
şi cu respectarea prevederilor acquisului comunitar”.
Pe cale de consecinţă, este evident că nu poate fi acceptată
modificarea art.3 alin.(l.l), întrucât se exclude posibilitatea
cetăţenilor străini şi a apatrizilor ca, în anumite condiţii, să poată
dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor.
/V
In plus, în textul propus pentru art.3 alin.(1.1), precizăm că
persoanele juridice sunt entităţi cu personalitate juridică proprie, ale
căror drepturi şi obligaţii sunt distincte de cele ale persoanelor fizice,
astfel încât nu se poate afirma că un drept ar putea aparţine cetăţenilor
români „constituiţi în persoane juridice române”.
5. Cu privire la pct.4, precizăm că norma din cuprinsul art.3.1.
alin.(2) ridică problema succesiunii statelor din punct de vedere al
dreptului internaţional, problemă care apare atunci când au loc
modificări teritoriale care conduc la apariţia unor noi state. „Mutaţiile
pe care un teritoriu este susceptibil să le sufere şi care dau naştere unor
situaţii calificate în dreptul internaţional drept „succesiune” ”2, sunt:
reunirea mai multor state într-un singur stat; dezmembrarea unui stat;
separarea sau secesiunea şi transferul de teritorii. Statul succesor nu
este un simplu moştenitor al drepturilor şi obligaţiilor statului
/\
predecesor. In prezent, în dreptul internaţional contemporan,
succesiunea statelor este reglementată prin Convenţia referitoare la
succesiunea statelor la tratate, adoptată la Viena în anul 1978 şi prin
Convenţia referitoare la succesiunea statelor în ceea ce priveşte
2 Raluca Miga-Beşteliu, Drept internaţional public, voi. I, Editura AII Beck, 2005, pag.41 şi urm.
4
bunurile, arhivele şi datoriile, adoptată la Viena în anul 1983. Mai
mult, Guvernul României a încheiat înţelegeri internaţionale
referitoare la acest aspect, cum ar fi Protocolul dintre Guvernul
României şi Guvernul Republicii Croaţia privind succesiunea la
acordurile încheiate între România şi Republica Socialistă Federativă
Iugoslavia, semnat la Bucureşti la 5 martie 2004, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr.951/2004. Prin urmare, statul român nu poate
fi „moştenitorul de drept” al statului naţional şi unitar, aşa cum se
propune prin proiect.
Având în vedere că alin.(3) prevede că „statul român este obligat
să militeze, necontenit, şi să facă toate demersurile necesare pentru
Reîntregirea Patriei (...) cu respectarea prevederilor tratatelor şi
dreptului internaţional”, precizăm că modalităţile de modificare a
teritoriului admise de dreptul internaţional contemporan sunt
o #
următoarele : modificările intervenite ca urmare a procesului de
decolonizare; desprinderea unor teritorii de la un stat şi formarea unui4
sau unor state independente5; alăturarea la teritoriul unui alt stat ori
alăturarea unor state, în întregul lor, la alte state6. Indiferent, însă, de
modalitatea de dobândire sau de modificare a teritoriului, admisă de
dreptul internaţional, aceasta trebuie să aibă ca fundament
consimţământul liber exprimat al populaţiei care locuieşte pe
7 /v
teritoriul în cauză . In caz contrar, s-ar încălca cel puţin două dintre
principiile fundamentale ale dreptului internaţional, şi anume:
neamestecul în treburile interne ale altor state şi dreptul popoarelor la
autodeterminare. Prin urmare, referirea, în cuprinsul normei, la
obligaţia statului român de a face toate demersurile pentru
„Reîntregirea Patriei” vine în contradicţie cu principiile dreptului
internaţional.
6. Norma propusă la pct.7 pentru art.6 alin.(3) este identică cu
norma propusă într-un alt proiect de revizuire a Legii fundamentale,
proiect care a făcut obiectul analizei Curţii Constituţionale în
A
cuprinsul Deciziei nr.799/2011. In respectiva decizie, instanţa de
contencios constituţional a reţinut că „Textul introdus, care prevede
obligaţia autorităţilor publice de a consulta organizaţiile cetăţenilor
aparţinând minorităţilor naţionale în legătură cu deciziile privind
idem, pag. 147.
4 De ex.: desprinderea Norvegiei de Suedia în anul 1905.
5 Destrămarea URSS şi a RSF Iugoslavia.
6 Cazul celor două state germane în anul 1990.
7 Raluca Miga-Beşteliu, Drept internaţional public, voi. I, Editura AII Beck, 2005, pag. 147.
5
păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale şi
religioase, dă expresie obligaţiei statului de recunoaştere şi garantare
pentru această categorie de persoane a dreptului la păstrarea, la
dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor, prevăzută de alin.(l) al
aceluiaşi articol, constituind una dintre modalităţile de garantare a
dreptului la care textul constituţional face referire.
Această modificare nu pune în discuţie niciuna dintre limitele
revizuirii prevăzute de art.152 alin.(l) şi (2) din Constituţie. Curtea
reţine, însă, că reglementarea modalităţilor în care statul garantează
dreptul la identitate al minorităţilor naţionale nu este de domeniul
Constituţiei, ci al legii, ridicarea la rang de principiu constituţional a
uneia dintre aceste garanţii negăsindu-şi justificarea. In situaţia în
care se va menţine această reglementare, pentru ca deciziile
organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale
privitoare la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor
etnice, culturale şi religioase să nu contravină principiilor de
egalitate şi nediscriminare faţă de ceilalţi cetăţeni români, ar trebui
să se prevadă şi obligaţia acestor organizaţii de a consulta în scris
autorităţile publice în legătură cu deciziile pe care urmează să le
adopte”.
7. Precizăm că norma preconizată la pct.10 pentru art.13
alin.(l) este identică cu cea aflată în vigoare, motiv pentru care
propunerea de modificare a acestui text nu se justifică.
Totodată, semnalăm că dispoziţia propusă pentru alin.(2)
referitoare la dezbaterile publice în limba română la toate nivelurile
administraţiei publice nu poate fi acceptată, întrucât contravine
obligaţiilor asumate de România prin ratificarea, prin Legea
nr.33/1995, a Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor
naţionale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995, precum şi prin
ratificarea, prin Legea nr.282/2007, a Cartei europene a limbilor
regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992.
/V
In conformitate cu prevederile Cartei, la nivel constituţional se
regăsesc norme care asigură posibilitatea folosirii limbii minorităţilor
naţionale în învăţământ, justiţie, autorităţile administraţiei publice
locale. Amintim, în acest sens, dispoziţiile art.32 alin.(3) din Legea
fundamentală, rămase nemodificate, potrivit cărora dreptul
persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor
maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt
garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc
6
prin lege. De asemenea, dispoziţiile art.120 alin.(2), rămase
nemodificate, prevăd asigurarea folosirii, în scris şi oral, a respectivei
limbi a minorităţii naţionale în unităţile administrativ-teritoriale în
care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere
semnificativă (20% conform prevederilor din Legea administraţiei
/V
publice locale). In acest context, amintim şi dreptul cetăţenilor români
aparţinând minorităţilor naţionale de a se exprima în limba maternă în
faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice, care este
consacrat de art.128 alin.(2) din Legea fundamentală, normă
rămasă, de asemenea, nemodificată.
8. Referitor la textul propus la pct.12 pentru art.16 alin.(3),
relevăm că acest alineat a cunoscut o modificare esenţială prin
revizuirea Constituţiei din anul 2003, în sensul că, faţă de perspectiva
integrării României în Uniunea Europeană, s-a considerat că nu mai
este justificată interdicţia accesului la aceste funcţii şi demnităţi a
cetăţenilor români care au şi o altă cetăţenie.
Soluţia propusă prin proiect revine la vechea redactare, care
permitea accesul la funcţiile şi demnităţile publice a celor care aveau
numai cetăţenia română8.
Pentru aceste considerente, norma propusă nu poate fi acceptată.
9. La art.32 alin.(2), astfel cum este propus la pct.16, semnalăm
că eliminarea posibilităţii desfăşurării învăţământului într-o limbă de
circulaţie internaţională şi în cadrul unităţilor de învăţământ de stat
constituie o restrângere a dreptului la învăţătură, generatoare de
discriminare pentru persoanele care nu dispun de posibilităţile
materiale de a urma cursurile unor „şcoli private”.
10. Cu privire la textul propus la pct.20 pentru art.36 alin.(3),
referitor la obligativitatea votului, semnalăm că regimul juridic al
dreptului de vot trebuie interpretat sistematic, luând în considerare
prevederile art.62, astfel cum sunt propuse la pct.32, precum şi
dispoziţiile art.81, rămase nemodificate, referitoare la alegerea
membrilor Parlamentului şi a Preşedintelui României, care prevăd că
„membrii Parlamentului (...) sunt aleşi prin vot universal, uninominal,
egal, direct, secret şi liber exprimat”.
în ceea ce priveşte votul liber exprimat, în doctrină9 se apreciază
că acesta „vizează, pe de o parte, faptul că exprimarea voinţei
8 Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Constituţia României. Comentariu pe articole, Editura CH.Beck,
Bucureşti, 2008, pag. 153
9 idem, pag.340
7
cetăţenilor în alegeri nu trebuie viciată în niciun fel, iar, pe de altă
parte, faptul că votul nu este obligatoriu. In România participarea la
vot nu este obligatorie pentru niciun fel de alegeri, cetăţenii având
opţiunea liberă de a participa sau nu la scrutin”.
Sub acest aspect, relevăm faptul că dreptul la vot este încadrat
în categoria drepturilor fundamentale (prevăzute la Capitolul II al
Titlului II din Constituţie), şi nu a îndatoririlor fundamentale
(prevăzute la Capitolul III al Titlului II din Constituţie), astfel că
titularul hotărăşte modalitatea de exercitare a acestuia.
/V
In aceeaşi opinie se susţine că unele state, precum Grecia sau
Belgia, folosesc votul obligatoriu, însă problema cea mai dificilă este
/V
stabilirea sancţiunilor în caz de neexercitare a votului. In astfel de
state, votul devine nu doar un drept, ci şi o obligaţie pentru care, însă,
este greu de aplicat o sancţiune corpului electoral.
11. Referitor la textul propus la pct.23 pentru art.44 alin.(6),
apreciem că prevederea actuală a modalităţii de despăgubire în caz de
expropriere sau de folosire a subsolului proprietăţilor imobiliare
reprezintă o garanţie a dreptului de proprietate, a cărei suprimare
depăşeşte limitele revizuirii, potrivit art.152 alin.(2) din Constituţie.
Totodată, cu privire la alin.(8), care are ca finalitate eliminarea
din Constituţie a prezumţiei caracterului licit al dobândirii averii,
semnalăm că norma s-a regăsit şi în proiectul de lege privind
revizuirea Constituţiei, asupra căruia Curtea Constituţională s-a
pronunţat prin Decizia nr.799/2011, reţinând că această prezumţie
constituie o garanţie a dreptului de proprietate al persoanei. In
absenţa unei astfel de prezumţii, deţinătorul unui bun ar fi supus unei
insecurităţi continue întrucât, ori de câte ori s-ar invoca dobândirea
ilicită a respectivului bun, sarcina probei nu ar reveni celui care face
afirmaţia, ci deţinătorului bunului. Tocmai de aceea, în cadrul
lucrărilor Adunării Constituante, în şedinţa din 9 octombrie 1991, a fost
respins amendamentul de eliminare a dispoziţiei privind prezumţia
dobândirii licite a averii, neîntrunind decât votul a 14 parlamentari,
astfel cum rezultă din Monitorul Oficial al României, Partea a Il-a,
nr.29 din 11 octombrie 1991.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art.152 alin. (2) din Constituţie,
potrivit cărora nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca efect
suprimarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor
acestora, Curtea a constatat că eliminarea tezei a doua a art.44
alin. (8) din Constituţie, potrivit căreia „ Caracterul licit al dobândirii
8
se prezumă” este neconstituţională, deoarece are ca efect
suprimarea unei garanţii a dreptului de proprietate, încălcându-se
astfel limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin. (2) din Constituţie.
Curtea a subliniat în acest context cele reţinute în jurisprudenţa
sa, de exemplu prin Decizia nr.85 din 3 septembrie 1996, sau prin
Decizia nr.453 din 16 aprilie 2008 în sensul că reglementarea
acestei prezumţii nu împiedică cercetarea caracterului ilicit al
dobândirii averii, sarcina probei revenind însă celui care invocă acest
caracter. In măsura în care partea interesată dovedeşte dobândirea
unor bunuri, a unei părţi sau a întregii averi a unei persoane în mod
ilicit, asupra acelor bunuri sau a averii dobândite ilegal se poate
dispune confiscarea, în condiţiile legii.
12. Referitor la textul propus la pct.31 pentru art.61 alin.(2),
potrivit căruia Parlamentul este alcătuit dintr-o singură Cameră,
semnalăm că o astfel de soluţie legislativă a fost prevăzută şi în
proiectul de lege pentru revizuirea Constituţiei asupra căruia Curtea
Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr.799/2011. Cu această
ocazie, instanţa de contencios constituţional a arătat că această
modificare nu pune în discuţie niciuna dintre limitele revizuirii
prevăzute de art.152 din Constituţie, ci reprezintă exclusiv o opţiune
politică asupra căreia se vor pronunţa participanţii la procedura de
revizuire a Constituţiei.
Nu trebuie ignorate totuşi, în exprimarea acestei opţiuni, tradiţia
statului roman şi avantajele pe care le oferă o structură bicamerală a
Parlamentului în raport cu cea unicamerală.
Curtea a reţinut în acest sens că, în mod tradiţional,
Parlamentul României a avut o structură bicamerală. Această
structură a forului legiuitor, consacrată în anul 1864, prin ,, Statutul
dezvoltător al Convenţiei de la Paris” al domnitorului Alexandru Ioan
Cuza, a continuat să existe sub imperiul Constituţiilor din 1866, 1923
şi 1938, fiind întreruptă doar în perioada regimului comunist, când
reprezentanţa naţională era unicamerală - Marea Adunare Naţională.
După revoluţia din decembrie 1989, prin Decretul - lege nr.92/1990
pentru alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui României, publicat
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.35 din 18 martie 1990,
act în baza căruia s-au organizat alegerile din mai 1990, a fost
reintrodusă formida bicameralismului. Constituţia din 1991 a preluat,
cu unele modificări, această structură a Parlamentului, menţinută cu
prilejul revizuirii Legii fundamentale din anul 2003. Modificarea
9
textelor incidente în materie, realizată cu prilejul revizuirii, a vizat
doar trecerea la un sistem de bicameralism funcţional.
Avantajele pe care structura bicamerală a forului legiuitor le
prezintă sunt evidente. Astfel, se evită concentrarea puterii în
Parlament, întrucât Camerele acestuia se vor împiedica reciproc să
devină suport al unui regim autoritar. Totodată, se asigură dezbateri
şi un cadru de analiză succesivă a legilor de către două corpuri
diferite ale forului legiuitor, ceea ce oferă o mai mare garanţie a
calităţii actului legislativ. Adoptarea legilor în cadrul unui Parlament
unicameral se face după mai multe „lecturi” succesive ale unui text....
Fiind realizate însă de acelaşi corp legiuitor, lecturile pot deveni o
formalitate artificială, sau pot fi suprimate din raţiuni de urgenţă.
Bicameralismul determină ca a doua lectură a legii să se facă,
întotdeauna, de o altă adunare, ceea ce este de natură să determine o
percepţie critică accentuată. Se oferă astfel oportunitatea unei mai
bune cooperări critice, a dezbaterii comune şi colective de luare a
deciziilor, conferindu-se amploare formării voinţei statului
parlamentar. In plus, bicameralismul minimizează riscul dominaţiei
majorităţii, favorizând dialogul între majorităţile din cele două
Camere, precum şi între grupurile parlamentare. Cooperarea şi
supervizarea legislativă sunt extinse în acest mod, demonstrându-se
astfel că sistemul bicameral este o formă importantă a separaţiei
puterilor, care nu funcţionează doar între puterile legislativă,
executivă şi judecătorească, ci şi în interiorul celei legislative.
Atât tradiţia care, fiind legată de fiinţa statului român, îl
defineşte şi îl reprezintă, cât şi avantajele enunţate constituie
puternice motive de reflecţie cu prilejul opţiunii pentru una dintre cele
două formule: unicameralism sau bicameralism.
13. La pct.32, este de discutat dacă excluderea dreptului la un
loc de deputat pentru organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi
reprezentate în Parlament, prevăzut în prezent de art.62 alin.(2), nu
este de natură a crea o discriminare între cetăţenii care aparţin unor
minorităţi naţionale. Avem în vedere că, aşa cum s-a subliniat în
doctrină10, această prevedere constituţională „permite cetăţenilor care
aparţin unei minorităţi naţionale să-şi manifeste vocaţia electorală în
cadrul unei organizaţii reprezentative”.
10 Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Ion Deleanu, Florin Vasilescu, Antonie Iorgovan, Ioan Vida, Constituţia
României - comentată şi adnotată. Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1992, pag. 139.
10
Totodată, în literatura de specialitate11 s-a reţinut că norma
„reprezintă una din modalităţile prin care cetăţenii români aparţinând
minorităţilor naţionale îşi realizează propriile aspiraţii, la nivelul
reprezentanţei naţionale”.
14. La pct.43, referitor la textul propus pentru art.72 alin.(2),
având în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia
nr.799/2011, norma propusă nu poate fi acceptată, întrucât „vizează
eliminarea inviolabilităţii parlamentare, ca formă a imunităţii
parlamentare”. Menţionăm că, în această decizie, s-a precizat că,
întrucât „prin proiectul legii de revizuire a Constituţiei este
eliminată inviolabilitatea parlamentarului, adică acea imunitate de
procedură care protejează parlamentarul împotriva urmăririlor
penale abuzive sau vexatorii, instituţia imunităţii parlamentare fiind
astfel golită de conţinut, Curtea constată că modificarea propusă sub
acest aspect este neconstituţională, deoarece are ca efect suprimarea
unei garanţii a unui drept fundamental al persoanei care ocupă o
demnitate publică, încălcându-se astfel limitele revizuirii prevăzute de
art.152 alin. (2) din Constituţie”.
/V
15. In sistemul constituţional actual este „instituţionalizat
modelul executivului bicefal sau dualist”, potrivit căruia „puterea
1 ^
executivă este repartizată echilibrat între şeful statului şi Guvern” .
Prin normele propuse însă, concepţia legiuitorului constituant
este radical modificată, Preşedintele României exercitând puterea
executivă în stat şi răspunzând în faţa poporului pentru buna
funcţionare a Guvernului şi a tuturor instituţiilor publice care compun
puterea executivă a statului (art.80 alin.(l) şi (3), propuse la pct.51).
în aceeaşi ordine de idei, proiectul prevede că Preşedintele
României are drept de iniţiativă legislativă (art.74 alin.(l) propus la
pct.46), „îl revocă pe primul-ministru” (art.85 alin.(l) lit.a) propus la
pct.54), „aprobă hotărârile adoptate de Guvern” (art.108 alin.(4)
propus la pct.74), „numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul
Bucureşti” (art.123 alin.(l) propus la pct.85).
Totodată, „Guvernul răspunde politic numai în faţa Preşedintelui
României pentru întreaga sa activitate” (art.109 alin.(l) propus la
pct.75), iar „Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a
11 Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Constituţia României. Comentariu pe articole, Editura CH.Beck,,
Bucureşti, 2008, pag.612
12 C. Ionescu, Tratat de drept constituţional contemporan, Ediţia 2, Editura CH. Beck, Bucureşti, 2008, pag.819.
11
Preşedintelui pentru a emite ordonanţe de urgenţă în domenii care nu
fac obiectul legilor organice” (art.l 15 alin.(l) propus la pct.81).
Noile soluţii juridice nu pot fi însă integrate în cadrul Legii
fundamentale, alături de normele rămase nemodificate, care consacră
un regim semiprezidenţial „atenuat”, fiind în contradicţie cu acestea,
creând confuzii şi, în consecinţă, fiind inaplicabile.
Amintim, în acest sens, norma prevăzută la pct.5, care prevede
adoptarea unei legi organice prin referendum, deşi, la art.73 alin.(l),
legile organice se adoptă de Camera Reprezentanţilor (Parlament) ori
divergenţa dintre norma propusă la pct.70 pentru art.102 alin.(l),
potrivit căreia Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a
ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice şi norma
de la art.80 alin.(l) şi (3), astfel cum este propusă la pct.51, care
prevede că Preşedintele României exercită puterea executivă şi
răspunde în faţa poporului.
Este adevărat că, potrivit acestei din urmă norme, exercitarea
puterii executive de către Preşedintele României se realizează „în
limitele stabilite de Constituţie”, însă exercitarea conducerii generale a
administraţiei publice reprezintă principala modalitate de manifestare
a puterii executive în stat. Din acest punct de vedere, competenţele
Preşedintelui României şi ale Guvernului, ca autorităţi executive, nu
sunt suficient de bine delimitate prin proiect.
Şi în cadrul pct.81 se constată o necorelare între norma propusă
pentru alin.(l) al art.l 15 şi norma de la alin.(4) al aceluiaşi articol,
care rămâne nemodificată.
Astfel, potrivit normei propuse pentru alin.(l), Preşedintele va
emite ordonanţele de urgenţă în temeiul unei legi de abilitare adoptate
de Parlament, soluţie care nu este corelată cu dispoziţiile art.l 15
alin.(4), rămase nemodificate, potrivit cărora ordonanţele de urgenţă
se adoptă de către Guvern. De asemenea, prin terminologia folosită, se
creează o confuzie între cele două categorii de ordonanţe, ordonanţele
simple, respectiv cele de urgenţă.
în plus, adoptarea ordonanţelor de urgenţă „în domenii care nu
fac obiectul legilor organice”, este în contradicţie cu prevederile
alin.(6), rămase nemodificate, care permit adoptarea ordonanţelor de
urgenţă în toate domeniile, cu excepţia celor expres şi limitativ
prevăzute de acest text.
Totodată, semnalăm că norma propusă la pct.85 pentru art.123
alin.(l), potrivit căreia Preşedintele României numeşte prefecţii, nu
12
este corelată cu dispoziţiile alin.(2), rămase nemodificate, potrivit
cărora prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local.
16. Referitor la pct.86-89, care cuprind norme referitoare la
alegerea prin vot, de către popor, a judecătorilor şi procurorilor,
semnalăm că o asemenea modalitate de accedere în funcţie nu poate fi
acceptată, întrucât activitatea desfăşurată de aceştia este una de natură
profesională, care urmăreşte înfăptuirea justiţiei, iar nu una
reprezentativă.
Astfel, menţionăm că, spre deosebire de parlamentari, care sunt
în serviciul poporului, magistraţii, deşi au ca scop apărarea ordinii de
drept şi garantarea respectării drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor
legitime ale persoanelor, soluţionează cazuri concrete, în care sunt
implicate interesele unor persoane determinate.
/\
In plus, votul presupune un mandat. Or, dacă parlamentarii au un
mandat reprezentativ, activitatea judecătorilor şi procurorilor nu este şi
nu are de ce să fie limitată în timp la unul sau mai multe mandate.
Totodată, la pct.86, referitor la textul propus pentru art.125
alin.(l), întrucât inamovibilitatea judecătorilor constituie o garanţie a
realizării principiului independenţei justiţiei, eliminarea normei cu
privire la acest aspect nu poate fi acceptată, întrucât depăşeşte limitele
revizuirii Constituţiei consacrate de art.152 alin.(2) din Legea
fundamentală.
Observaţia este valabilă şi în ceea ce priveşte norma propusă
pentru alin.(4), privind revocarea din funcţie a judecătorilor prin
referendum.
în vederea garantării independenţei judecătorilor, consacrată de
art.124 alin.(3), text rămas nemodificat, este necesar ca demiterea
din funcţie a acestora să se facă pentru motive expres şi limitativ
prevăzute de lege, şi nu ca urmare a manifestării discreţionare a
voinţei corpului elector. Precizăm că, prin adoptarea unei soluţii
precum cea prevăzută de proiect, s-ar deschide posibilitatea
pronunţării unor soluţii prin care să se „mulţumească opinia publică”,
în detrimentul aplicării stricte a legii. Observaţia este valabilă, mutatis
mutandis, şi în ceea ce priveşte norma propusă la pct.87 pentru
art.132 alin.(4), referitoare la revocarea din funcţie, prin referendum,
a procurorilor.
/\
17. In cuprinsul iniţiativei cetăţeneşti de revizuire a Constituţiei
se regăsesc norme care nu sunt fundamentate, nu sunt complete,
13
creează ambiguităţi, incoerenţe şi care nu pot fi acceptate la nivelul
Legii fundamentale.
a) Astfel, referitor la art.l alin.(3) propus la pct.l, precizăm că
dragostea pentru semeni, pentru neam şi pentru ţară, omenia,
ospitalitatea, meritul, cinstea, munca, hărnicia, spiritul de iniţiativă,
cumpătarea şi economisirea reprezintă calităţi morale ale individului,
şi nu ale unei colectivităţi.
De asemenea, cu privire la textul propus pentru art.l alin.(4),
referirea la „puterea mediatică” şi la „puterea financiară”, alături de
enumerarea celor trei puteri clasice - legislativă, executivă şi
judecătorească - , nu poate fi acceptată, întrucât cele două „puteri” nu
corespund vreuneia dintre funcţiile prin care puterea se exercită în stat.
Aşa cum s-a subliniat în doctrină13, cele trei funcţii principale prin
care puterea se exercită în stat sunt funcţia legislativă, cea executivă şi
funcţia judecătorească.
b) Referitor la textul propus la pct.5 pentru art.3.2 „Regiunile
de dezvoltare”, relevăm că regionalizarea s-a impus în ultimii ani în
A 14
statele europene. In literatura de specialitate , regionalizarea este
definită ca reprezentând „procesul prin care se realizează instituirea
unei capacităţi de acţiune autonome, ce are ca obiectiv promovarea
unui teritoriu infranaţional sau supralocal, prin mobilizarea
mecanismului său economic şi, dacă este cazul, a raporturilor de
solidaritate locală sau regională, precum şi a dezvoltării potenţialului
său”.
Introducerea acestui articol trebuia corelată, în primul rând, cu
art.3 alin.(3) din Legea fundamentală, rămas nemodificat, care
reglementează modul în care este organizat din punct de vedere
administrativ-teritorial statul român, dar şi cu Capitolul V al Titlului
III, referitor la administraţia publică locală.
c) La art.12 alin.(3), astfel cum este propus la pct.9, semnalăm
că stabilirea drept imn naţional a cântecului „Trăiască România,
Trăiască Tricolorul” este inadecvată, întrucât, potrivit înregistrărilor
din perioada respectivă, în varianta sa completă, interpretată în cadrul
Cenaclului Flacăra înainte de Decembrie 1989, acesta cuprindea şi
versul „Trăiască Ceauşescu, Partidul şi poporul!”.
13 Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Antonie Iorgovan, Revizuirea Constituţiei României - Explicaţii şi
comentarii, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003, pag.5
14 R. Ioţa, „Regionalizarea”, p.86 - citat de Verginia Vedinaş în Reforma organizării administrativ-teritoriale - o
prioritate pentru România în Constituţia României. Comentariu pe articole, coordonatori: Ioan Muraru, Elena
Simina Tănăsescu, Editura CH.Beck, Bucureşti, 2008, pag.39.
14
d) La art.15 alin.(3), astfel cum este propus la pct.ll, precizăm
că stabilirea unui moment de la care începe să curgă „dreptul de
acţiune” în cazul săvârşirii unor infracţiuni nu este specifică dreptului
penal. Este adevărat că, în sens larg, dreptul statului de a trage la
răspundere o persoană care a săvârşit o infracţiune se naşte de la
momentul comiterii respectivei infracţiuni, însă acest principiu este
valabil pentru orice infracţiune, nu numai pentru cele avute în vedere
de textul propus prin proiect.
e) La art.34 alin.(l), astfel cum este propus la pct.18,
considerăm că statul nu poate garanta „dreptul la sănătate”, ci poate
avea obligaţia de a lua măsurile necesare pentru ocrotirea sănătăţii
populaţiei, aşa cum se prevede în textul actual al art.34 alin.(l).
în ceea ce priveşte referirea expresă la calităţile pe care trebuie
să le îndeplinească hrana, precizăm că acestea nu sunt necesare,
întrucât rezultă din prevederea, în alin.(2), a obligaţiei statului de a lua
măsuri pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice.
Totodată, menţionăm că obligaţia statului de a lua măsuri pentru
a asigura accesul cetăţenilor la alimentaţie naturală, apă curată şi aer
curat prevăzută în norma propusă pentru art.34 alin.(1.1) rezultă din
dispoziţiile art.35, potrivit cărora statul trebuie să asigure cadrul
legislativ pentru exercitarea dreptului oricărei persoane la un mediu
înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. De altfel, precizăm că
formularea propusă prin proiect este discriminatorie, întrucât textul se
referă exclusiv la „cetăţeni”, în vreme ce prin art.35 alin.(l) dreptul la
un mediu sănătos este recunoscut, aşa cum este şi firesc, „oricărei
persoane” aflate pe teritoriul României, nu doar cetăţenilor români.
f) La pct.19, referitor la textul propus pentru art.35 alin.(3),
precizăm că includerea statului între entităţile care au îndatorirea de a
proteja resursele naturale ale ţării şi mediul înconjurător este
superfluă, întrucât această obligaţie a statului rezultă, indirect, din
/V
obligaţia prevăzută la alin.(2). In plus, întrucât animalele intră în sfera
noţiunii de „mediu înconjurător”, referirea expresă la ocrotirea
acestora este, de asemenea, superfluă.
g) La pct.24, referitor la art.45, apreciem că soluţia legislativă
privind prevederea competenţei exclusive a instanţelor judecătoreşti
de a autoriza desfăşurarea de activităţi economice nu se justifică,
întrucât excede funcţiei judiciare pe care o îndeplinesc respectivele
instanţe.
15
Pe de altă parte, alin.(4) al art.45, care se referă în mod exclusiv
la exercitarea activităţilor economice de către „cetăţeni”, face ca, de
principiu, să fie excluse de la control persoanele fizice şi juridice
străine care desfăşoară astfel de activităţi pe teritoriul României.
h) Norma propusă pentru art.47 alin.(l) la pct.25 este
incompletă, întrucât nu precizează cui anume ar urma să ceară
cetăţenii dizolvarea Parlamentului şi demisia Preşedintelui României,
şi nici procedura aplicabilă într-o astfel de situaţie.
Referitor la norma propusă pentru alin.(1.1), considerăm că
instituirea obligaţiei stabilirii, prin lege, a unor criterii, fie ele şi
„elaborate ştiinţific”, care să definească în mod concret toate
elementele care compun noţiunea de „nivel de trai decent” este
imposibil de realizat în practică.
i) La pct.44, cu referire la textul propus pentru art.72.1,
precizăm că norma este incompletă, întrucât nu reglementează
numărul de alegători care pot cere demiterea din funcţie a unui
parlamentar şi organizarea referendumului şi nici cine anume
finanţează cheltuielile aferente acestei operaţiuni.
De altfel, se constată că referendumul capătă o altă accepţiune
decât cea cunoscută, în sensul că tinde să devină singura modalitate de
alegere sau de demitere a conducătorilor autorităţilor fundamentale şi
a tuturor magistraţilor.
Mai mult decât atât, în cuprinsul proiectului nu se reglementează
finanţarea referendumurilor, indiferent de obiectul lor.
A
In absenţa acestei reglementări, nicio astfel de normă nu poate fi
operaţională.
j) La pct.46, referitor la norma propusă pentru art.74, soluţia
legislativă privind eliminarea limitărilor referitoare la domeniul de
reglementare a iniţiativelor legislative cetăţeneşti prevăzute în prezent
de art.74 alin.(2) este discutabilă. Menţionăm că, în doctrină, s-a
subliniat că problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia
şi graţierea au fost excluse din obiectul iniţiativei legislative a
cetăţenilor pentru a se evita propunerile legislative demagogice15.
k) Norma propusă la pct.54 pentru art.85 alin.(l) lit.k), prin
instituirea unei sancţiuni radicale - dizolvarea Parlamentului în cazul
nerespectării unui termen destul de scurt de 45 de zile în care trebuie
să se pronunţe asupra respectivelor proiecte de lege - este de natură a
15 Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Antonie Iorgovan, Revizuirea Constituţiei României - Explicaţii şi
comentarii, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003, pag. 172.
16
avea efecte negative atât asupra calităţii actului de legiferare, cât şi
asupra stabilităţii politice a ţării.
/V
In acelaşi context, amintim şi soluţiile propuse la pct.118 pentru
art.151 alin.(2) şi (3), în condiţiile în care textul art.61 alin.(l) din
Constituţie, potrivit căruia Parlamentul este organul reprezentativ
suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării,
rămâne nemodificat. Prin urmare, organizarea unui referendum
pentru aprobarea proiectului de revizuire a Constituţiei, respins iniţial
de către această autoritate, precum şi dizolvarea acestui for în situaţia
în care proiectul este aprobat, astfel cum se propune la pct.118, aduc
atingere principiilor statului de drept.
I) La pct.76, precizăm că se impune modificarea, şi nu abrogarea
art.110, întrucât aspectele legate de încetarea mandatului Guvernului
trebuie reglementate în mod expres la nivelul Legii fundamentale.
m) Referitor la norma propusă la pct.82 pentru art. 118.1
alin.(6), menţionăm că aceasta are caracterul unei dispoziţii de
incriminare, care nu este specifică unei Legi fundamentale, ci Codului
penal. Mai mult decât atât, redactarea propusă este deficitară, întrucât
prima parte a textului stabileşte o obligaţie (destul de neclar
reglementată) în sarcina unor persoane juridice, în timp ce teza finală
are în vedere pedeapsa aplicabilă unor persoane fizice.
Precizăm, în plus, că stabilirea sancţiunii „confiscării întregii
averi a făptuitorilor” nu este corectă nici în raport cu principiul stabilit
prin art.44 alin.(9), astfel cum este propus la pct.23, şi nici în raport
cu prevederile actuale ale art.44 alin.(9), potrivit cărora sunt supuse
confiscării numai anumite categorii de bunuri, şi nu întreaga avere a
unei persoane. Din acest motiv, stabilirea unei astfel de sancţiuni
apare ca o suprimare a unei garanţii a dreptului de proprietate,
depăşind, astfel, limitele revizuirii consacrate de art.152 alin.(2) din
Constituţie.
/V
n) In legătură cu textul art.135 alin.(2) lit.c), propus la pct.90,
precizăm că norma este contradictorie, întrucât veniturile obţinute din
muncă aparţin prestatorilor muncii, prin urmare nu pot fi supuse unei
„distribuţii echitabile”.
în ceea ce priveşte salariul minim brut şi salariul mediu brut,
menţionăm că acestea reprezintă cifre statistice variabile, care nu pot
fi reţinute la nivelul Constituţiei.
Referitor la Fondul Naţional de Capital Distributiv care urmează
„să fie utilizat pentru împroprietărirea cetăţenilor ţării cu capital
17
productiv”, semnalăm că norma propusă la alin.(2) lit.d) tinde să
aducă atingere dreptului de proprietate privată al cetăţenilor, garantat
de Constituţie, precum şi proprietăţii publice şi private a statului.
La alin.(2) lit.i), norma are mai mult caracter declarativ şi nici
nu s-ar putea concretiza în fapt, întrucât doar unele dintre domeniile
enumerate pot furniza servicii publice gratuite şi numai în anumite
condiţii.
o) La pct.101, referitor la textul propus pentru art.137.2 alin.(l),
menţionăm că „administrarea legislaţiei naţionale” nu poate constitui
obiectul de activitate al vreunei autorităţi publice, întrucât legile nu se
administrează, ci se aplică.
p) Semnalăm că normele propuse la pct.102, în corelare cu cele
propuse la pct.92-94, referitoare la Fondul Naţional de Pensii Publice,
Fondul Naţional de Şomaj şi Fondul Naţional pentru Asigurări de
Sănătate, par să înlocuiască bugetul asigurărilor sociale de stat
prevăzut la art.l38 din Constituţie.
Având în vedere că bugetul asigurărilor sociale de stat acoperă
în prezent şi aceste drepturi de asigurări sociale, necuprinse în
prezenta iniţiativă cetăţenească, normele propuse nu pot face obiectul
revizuirii, deoarece ar avea ca rezultat suprimarea unor drepturi
fundamentale ale cetăţenilor.
r) La pct.116, referitor la textul propus pentru art.149, precizăm
că, potrivit art.l08 alin.(4) teza finală din Constituţie, hotărârile care
/V
au caracter militar nu se publică. In plus, art.24 alin.(2) din Legea
nr.590/2003 privind tratatele, prevede că „în cazuri temeinic
justificate, Parlamentul şi, respectiv, Guvernul pot hotărî ca textele
anumitor tratate să nu fie publicate în Monitorul Oficial al României,
Partea I, acestea urmând să fie comunicate tuturor instituţiilor
interesate”. Prin urmare, aprobarea de către popor, prin referendum,a
tratatelor internaţionale nu poate avea loc întotdeauna, deoarece, prin
natura lor, unele tratate militare au caracter secret, fiindu-le aplicabile
prevederile sus-menţionate. Or, exprimarea consimţământului de a
deveni parte la un tratat internaţional, fie el şi militar, prin referendum,
implică aducerea la cunoştinţa cetăţenilor a conţinutului respectivului
tratat, lucru care, uneori, nu este posibil.
19. Iniţiativa legislativă cetăţenească cuprinde reglementarea unor
instituţii care, în mod normal, nu trebuie prevăzute în cuprinsul Legii
fundamentale, cum ar fi dispoziţiile art.31.1 şi 31.2, propuse la pct.14
şi 15, care prevăd organizarea Serviciului Naţional al Informaţiei
18
Publice şi a Serviciului Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune,
precum şi dispoziţiile privind Fondurile naţionale de la art.135.1,
135.2,135.3,135.4, astfel cum sunt propuse la pct.91-94 etc.
Şi la pct.99, a cărui parte dispozitivă are în vedere, în fapt,
modificarea în integralitate a art.137, intitulat, în forma actuală,
„Sistemul financiar”, iar în forma propusă „Banca Naţională a
României”, articolul cuprinde prevederi legate de statutul legal al
Băncii Naţionale a României, obiectivul fundamental şi principalele
atribuţii ale acesteia, precum şi unele aspecte referitoare la
guvernatorul băncii. Or, aceste dispoziţii trebuie să se regăsească la
nivel de lege, şi nu în cadrul Constituţiei.
/V
In acelaşi context, amintim şi pct.101, 102 şi 103, prin care sunt
introduse reglementări referitoare la Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare, Comisia Naţională de Supraveghere a Asigurărilor şi
Comisia Naţională de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.
Având în vedere că acestea sunt calificate ca fiind autorităţi
administrative, precizăm că intră sub incidenţa prevederilor art. 117
alin.(3) din Constituţie, potrivit cărora autorităţile administrative
autonome se pot înfiinţa prin lege organică. Eventual, ele se pot regăsi
la nivelul Legii fundamentale sub forma unor norme generale, care să
stabilească natura juridică şi rolul lor, urmând ca reglementarea
obiectului de activitate, precum şi a competenţei şi modului de numire
a membrilor acestora să se facă prin lege.
De asemenea, textele propuse la pct.104 pentru art.137.4
alin.(3) - (7) cuprind dispoziţii referitoare la organizarea şi
funcţionarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni, astfel că acestea
trebuie să se regăsească în cuprinsul actului normativ ce
reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea acestei instituţii
de credit, şi nu la nivelul Legii fundamentale.
Având în vedere observaţiile formulate în prezentul aviz, rezultă
că, din punctul de vedere al coeziunii normelor propuse cu dispoziţiile
constituţionale rămase nemodificate, proiectul este deficitar, în
numeroase cazuri existând necorelări şi contradicţii ale noilor soluţii
în raport cu cele al căror conţinut nu se schimbă.
In plus, mare parte din prevederile constituţionale propuse nu
sunt suficiente şi eficiente şi, prin urmare, nu pot fi aplicate efectiv în
practică.
19
Prezenta iniţiativă nu corespunde nici exigenţelor de redactare a
unui act constituţional, aceasta nefiind sistematizată corespunzător şi
nici redactată într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis,
clar şi precis, care să excludă orice echivoc.
Având în vedere amploarea şi consistenţa intervenţiilor
legislative propuse asupra Constituţiei, prezenta iniţiativă
cetăţenească, în loc să aducă un plus de valoare actualei reglementări,
nu face decât să favorizeze interpretările eronate şi confuziile cu
privire la normele din cadrul Legii fundamentale.
/\
In aceste condiţii, în redactarea actuală, iniţiativa legislativă
cetăţenească privind revizuirea Constituţiei nu întruneşte condiţiile
necesare pentru a fi promovată.
Bucureşti
Nr.308/22.04.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu